Cum a ajuns YouTube să se impună, pe televizorul din sufragerie, în fața canalelor clasice 

de: Ciprian Ioana
11 03. 2021

Până la apariția televizoarelor inteligente, YouTube era o platformă pe care o accesai strict pe laptop, PC sau telefon. Numai că vremurile s-au cam schimbat, iar conținutul de pe această platformă începe să se impună în fața celui oferit de canalele clasice de televiziune.

YouTube e o platformă care a început să crească tot mai mult în perioada pandemiei. Asta pentru că mulți creatori de conținut au venit cu lucrurile din ce în ce mai interesante și au reușit să capteze atenție. Conținutul e variat și, mai mult de atât, a început să concureze cu ceea ce vezi pe tv, în producțiile clasice.

Pe de altă parte, platforma a început să găzduiască sesiuni live și mulți își țin acolo propriile show-uri – mai ales cei din domenii afectate de închiderea locațiilor: actori, comedianți etc. Cei de la YouTube se gândesc deja cum să capitalizeze de urma acestei creșteri. Primul pas e actualizarea și adaptarea reclamelor.

YouTube începe se se impună

YouTube plănuiește să fie o platformă de luat în seamă la măsurarea audiențelor clasice, adică de ceea ce se bucură televiziunile clasice în prezent. Din moment ce platforma e tot mai des vizionată pe televizoare, atunci conținutul de acolo ar putea intra în atenția unor institute care se ocupă cu analiza trendurilor precum Nielsen.

Pentru YouTube e un moment propice să gândească următorul pas. Numărul celor care urmăresc conținutul de acolo prin intermediul televizorului a ajuns la 120 de milioane în luna decembrie a anului trecut, un salt făcut în perioada pandemiei. Ca să-ți dai seama de ce creștere vorbim, în luna martie numărul era undeva la 100 de milioane.

E lesne de înțeles de ce platforma vrea să fie luată în seamă la studiile legate de audiență. Ar reuși să atragă din bugetele alocate de companii pentru reclame pe posturile clasice de televiziune.

Schimbări de comportament și-n România

Situația stă la fel și-n România. Televizoarele românilor au început să fie mai mult pe platforme ca YouTube sau Netflix decât pe canalele clasice de televiziune.  Statisticile de consum video din 2020 arată că utilizatorii petrec tot mai multe ore pe Youtube și urmăresc videoclipurile mai mult pe televizoare decât pe desktop-uri.

Telefonul mobil rămâne însă principalul dispozitiv de pe care majoritatea utilizatorilor români accesează conținut video pe Youtube.

Iată câteva dintre statisticile Youtube România pe anul 2020:

  • 12 milioane de utilizatori intră lunar pe YouTube;
  • 9 milioane se uită zilnic la videoclipuri;
  • Utilizatorii petrec cu 25% mai mult timp pe Youtube, în comparație cu 2019;
  • Canalele clasice de televiziune pierd teren în favoarea conținutului video de pe internet, mai ales la audiența tânără (18-35 ani);
  • Cel mai folosit dispozitiv pentru urmărit video pe Youtube rămâne telefonul mobil;
  • Televizorul a luat deja locul desktopului – care a coborât pe locul 3 în clasamentul dispozitivelor pentru vizionat video pe Youtube;
  • În carantină utilizatorii au urmărit cel mai mult clipuri despre gătit și fitness, urmate de conținut medical, divertisment și știri.